În fiecare an, pe data de 15 aprilie, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe Sfinții Apostoli din rândul celor 70: Aristarh, Pud și Trofim, colaboratori și ucenici ai Sfântului Apostol Pavel. Acești trei mărturisitori ai lui Hristos, deși mai puțin cunoscuți în rândul credincioșilor decât alți apostoli, ocupă un loc de cinste în istoria Bisericii primare. Jertfa, curajul și râvna lor pentru propovăduirea Evangheliei i-au făcut piloni ai credinței apostolice, modele de slujire și devotament în vremuri de persecuție și suferință.
Aristarh – Episcopul martir al Bisericii din Apameea
Sfântul Aristarh era originar din Tesalonic și este menționat în mai multe rânduri în epistolele pauline. Potrivit tradiției, el a fost unul dintre colaboratorii apropiați ai Sfântului Apostol Pavel, însoțindu-l în călătoriile sale misionare, inclusiv în Efes, unde a fost arestat în timpul unei răscoale provocate de meșteșugarii idolilor (Fapte 19, 29). Pavel îl numește în Epistola către Coloseni „tovarăș de temniță” (Coloseni 4, 10), semn al suferinței împărtășite în numele Evangheliei.
Sfântul Aristarh a fost rânduit episcop în Apameea din Siria, unde a continuat lucrarea apostolică, vestind Evanghelia și întărind comunitățile creștine în credință. Se crede că a primit cununa muceniciei în timpul persecuțiilor ordonate de împăratul Nero, dovedind astfel până la capăt statornicia sa în Hristos.
Pud – Creștinul cu inima deschisă
Despre Sfântul Pud știm că era un senator roman, menționat de Sfântul Pavel în Epistola a doua către Timotei: „Te îmbrățișează Eubul, Pud, Lin și Claudia” (2 Timotei 4, 21). Potrivit tradiției, el a fost un om de vază în societatea romană, care s-a convertit la creștinism și și-a pus întreaga avere și casă în slujba Bisericii. Se spune că locuința sa a fost transformată în biserică, cunoscută mai târziu sub numele de „Titlul Sfântului Pud” (Titulus Pudentis), iar această casă-biserică a devenit un centru de rugăciune și întrajutorare pentru creștinii persecutați din Roma.
Unii hagiografi susțin că Sfântul Pud ar fi fost tatăl Sfintei Mucenițe Petronila, considerată în tradiția occidentală drept fiică spirituală a Sfântului Petru. Deși detaliile exacte ale martiriului său nu sunt clare, Biserica îl pomenește ca martir, ceea ce atestă jertfa sa finală pentru credință.
Trofim – Misionarul neobosit
Sfântul Trofim este amintit în Faptele Apostolilor (21, 29) și în epistolele Sfântului Pavel, fiind originar din provincia Asia, probabil din Efes. A fost un colaborator apropiat al Sfântului Apostol Pavel și un vestitor activ al Evangheliei în regiuni păgâne, însoțindu-l pe marele Apostol în multe dintre misiunile sale. Tradiția afirmă că a fost episcop în regiunile din jurul Efesului și că a suferit moarte martirică pentru Hristos.
Prin viața sa exemplară și râvna misionară, Sfântul Trofim a fost un semn viu al prezenței Duhului Sfânt în lucrarea apostolică. A dus lumina Evangheliei în locuri în care întunericul idolatriei era adânc înrădăcinat, transformând suflete și comunități.
Contextul istoric – mărturisitori în vreme de prigoană
Cei trei sfinți au trăit în primul secol, în contextul Imperiului Roman, într-o epocă de intensă prigoană împotriva creștinilor. Convertirea la creștinism era percepută nu doar ca un act de trădare religioasă, ci și politică, întrucât implica refuzul de a se închina împăratului ca zeu. În acest cadru, Aristarh, Pud și Trofim au avut curajul să-și afirme credința public, să slujească Biserica și să moară pentru Hristos, devenind mărturisitori ai Adevărului într-o lume ostilă.
Aportul lor la Biserica Romană și universală
Deși nu au lăsat în urmă scrieri, impactul lor a fost profund și durabil. Ei au contribuit la întemeierea și consolidarea Bisericii Romei și a altor comunități creștine timpurii. Faptul că Sfântul Pavel îi menționează cu afecțiune și respect în epistolele sale este o mărturie a valorii lor spirituale și a slujirii lor neobosite. Prin exemplul lor, Sfinții Aristarh, Pud și Trofim au devenit izvoare de inspirație pentru generațiile următoare de credincioși.
În concluzie, pomenirea acestor trei apostoli nu este doar un act de rememorare istorică, ci o chemare la urmarea exemplului lor de slujire, dăruire și iubire jertfelnică pentru Hristos. Într-o lume în continuă schimbare, fidelitatea lor rămâne o ancoră și un far de lumină pentru toți cei care vor să trăiască în duhul Evangheliei.